 Parlamentarii PD-L au cerut în plen revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, dar acesta a declarat că nu va supune la vot solicitarea.
SINCRON LIVIU CÂMPANU, senator independent: "Vă cer introducerea pe ordinea de zi a cererii celor 58 de senatori de revocare, ca sancţiune, a preşedintelui Senatului României!"
SINCRON IOAN CHELARU, senator PSD: "Mă uit la dumneavostră şi în urmă cu 5 ani, (...) această atmosferă încărcată, plină de patimă şi preocupată de cum schimbi un om sau o echipă şi cum ne aşezăm noi! (...) Nimic, nici măcar dumneavostră, nu-l poate obliga pe preşedintele Senatului să pună pe ordinea de zi o cerere care este inadmisibilă, neconstituţională, neregulamnetară, abuzivă, neîntemeiată!"
SINCRON PUIU HAŞOTTI, senator PNL: "Regret, sincer, regret, vă spun dumneavostră celor de la PD-L, că prin acţiunea dumneavostră blocaţi elabporarea legislaţiei României! (...) Ori dumneavostră sunteţi remorca independenţilor, ori independenţii sunt coada PD-L! (...) De vreme ce solicitarea nu e regulamentară şi constituţională, vă solicit să nu o supuneţi la vot!"
SINCRON ALEXANDRU PEREŞ, senator PD-L: "Să avem această posibilitate ca grupul majoritar să introducă pe ordinea de zi şi să supunem votului o propunere perfect legală! (...) Aţi avut şi dumneavostră guvernul şi la fel au lucrat aşa că nu încercaţi să ascundeţi sub preş!"
SINCRON MIRCEA GEOANĂ, preşedintele Senatului: "Prezenţa mea la şefia Senatului nu împiedică actul guvernării, probabil că împiedică alte acţiuni politice! (...) Declar inandmisibilă solicitarea făcută de liderii senatorilor independenţi şi nu vom supune la vot solicitarea!"
PD-L a încercat şi ieri introducerea acestei soliticitări pe ordinea de zi a Biroului Permanent, dar fără rezultat.
|